Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, prin Centrul PATLIB şi Centrul Enterprise Europe Network Constanţa, împreună cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti organizează joi, 14 decembrie, Festivitatea „Trofeul Creativităţii 2023”, ediţia a XIX-a.
Vor fi premiate persoanele juridice din judeţul Constanţa, pentru activitatea depusă în domeniul creativităţii, concretizată prin solicitarea de titluri de protecţie la OSIM Bucureşti (brevete de invenţie, mărci, desene şi modele industriale), în perioada 01.01.2020-31.12.2022.
Detalii suplimentare şi înscrieri la Centrul PATLIB Constanţa, persoană de contact: Adriana Barothi, email: adriana.barothi@ccina.ro; tel: 0241.618.475.