Comisia Europeană a publicat a douăsprezecea ediție a tabloului de bord privind justiția în UE o imagine de ansamblu anuală, cu date comparative asupra eficienței, calității și independenței sistemelor de justiție din statele membre. Comparativ cu anul trecut, percepția publicului cu privire la independența sistemului judiciar s-a îmbunătățit, inclusiv în țările care s-au confruntat cu provocări sistemice.
În România 52% dintre respondenți au o părere bună sau destul de bună despre independența sistemului judiciar din țara noastră, în speță despre independența curților și a judecătorilor, la egalitate cu media europeană.
Recomandări pentru România :
• Să finalizeze procesul inițiat în vederea luării în considerare a recomandărilor cuprinse în avizul Comisiei de la Veneția privind legile justiției, în special prin finalizarea evaluării în curs de realizare de către grupul de experți la nivel înalt.
• Să ia măsuri, în special la nivel operațional, pentru a răspunde preocupărilor rămase cu privire la investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor în sistemul judiciar, inclusiv în ceea ce privește infracțiunile de corupție, ținând seama de standardele europene.
• Să își continue eforturile pentru a asigura resurse umane adecvate pentru sistemul judiciar, inclusiv pentru serviciile de urmărire penală, ținând seama de standardele europene privind resursele pentru sistemul judiciar.
• Să introducă, fără întârziere, norme privind activitatea de lobby pentru membrii Parlamentului.
• Să intensifice eforturile de consolidare a normelor și mecanismelor de îmbunătățire a guvernanței independente și a independenței editoriale a serviciilor publice de media, ținând seama de standardele europene privind serviciile publice de media.
• Să intensifice eforturile pentru a asigura consultări publice eficiente înainte de adoptarea legislației.
• Intensificarea eforturilor pentru a obține acreditarea unei instituții naționale pentru drepturile omului, luând în considerare ținând seama de principiile ONU de la Paris.
Detalii: https://ec.europa.eu/com…/presscorner/detail/ro/ip_24_3164