Comisia Europeană, prin Programul Europa Creativă – Componenta Cultură, a lansat apelul CREA-CULT-2027-LIT – Circulation of European literary works, dedicat sprijinirii traducerii, publicării, distribuției și promovării operelor literare europene. Apelul urmărește creșterea circulației transnaționale a literaturii europene, promovarea diversității lingvistice și culturale, în special a operelor scrise în limbi mai puțin traduse, precum și consolidarea profesiei de traducător literar. Sunt vizate opere de ficțiune, inclusiv romane, povestiri, poezie, piese de teatru, reportaje literare, benzi desenate și literatură pentru copii și tineri.
Activități eligibile:
- traducerea operelor literare europene dintr-o limbă eligibilă în alta, cu accent pe promovarea literaturii scrise în limbi mai puțin traduse;
- publicarea și distribuția operelor traduse, în baza unei strategii editoriale și a unui plan de distribuție bine fundamentate;
- promovarea operelor literare și a autorilor europeni prin campanii de comunicare, evenimente literare, întâlniri cu cititorii, festivaluri și alte activități de dezvoltare a publicului;
- dezvoltarea unor strategii inovatoare de promovare a lecturii și de creștere a vizibilității și accesibilității literaturii europene;
- cooperarea între autori, traducători, edituri, distribuitori, librării, biblioteci și organizatori de evenimente și festivaluri literare;
- activități de promovare a diversității lingvistice și culturale europene și de facilitare a accesului publicului la opere din alte spații culturale;
- sprijinirea circulației operelor literare ucrainene, inclusiv prin activități specifice de publicare și distribuție prevăzute de apel.
Traducerile trebuie realizate de traducători literari profesioniști. Traducerea automată nu este eligibilă, iar proiectele trebuie să respecte principiile remunerării echitabile și recunoașterii profesionale a traducătorilor.
Rezultate așteptate:
- creșterea numărului de opere literare europene traduse, publicate și distribuite la nivel internațional;
- îmbunătățirea circulației și vizibilității literaturii provenite din țări și spații lingvistice insuficient reprezentate pe piețele editoriale europene;
- creșterea accesului publicului la literatura europeană și diversificarea ofertei editoriale;
- dezvoltarea unor noi categorii de cititori și stimularea interesului pentru lectura operelor europene;
- consolidarea cooperării transnaționale între actorii din sectorul cărții și al publicării;
- îmbunătățirea condițiilor profesionale ale traducătorilor literari, inclusiv prin remunerare echitabilă și recunoașterea contribuției acestora;
- susținerea diversității culturale și lingvistice europene.
Aplicanți eligibili. Apelul se adresează organizațiilor publice și private active în sectorul cărții și al publicării, stabilite în statele participante la Programul Europa Creativă, printre care:
- edituri și alte organizații cu activități de traducere, publicare și distribuție de carte;
- organizații și asociații profesionale din sectorul editorial și literar;
- organizații culturale active în promovarea și circulația literaturii europene;
- alte entități publice sau private din lanțul valoric al cărții, inclusiv biblioteci, librării și organizatori de festivaluri literare, în măsura în care îndeplinesc condițiile de eligibilitate și contribuie la obiectivele apelului.
Proiectele pot fi depuse atât individual, cât și în consorțiu, în următoarele condiții:
- Aplicanți individuali: o singură organizație eligibilă, cu o finanțare maximă de 200.000 EUR;
- Consorții: minimum două organizații eligibile, cu o finanțare maximă de 300.000 EUR.
Proiectele trebuie să includă minimum 5 opere literare eligibile, pentru care să fie prevăzute activități de traducere, publicare, distribuție și promovare.
Detalii finanțare:
- Buget total disponibil pentru apel: 5 milioane EUR
- Proiecte de mică amploare: minimum 5 opere traduse – finanțare de până la 100.000 EUR/proiect;
- Proiecte de amploare medie: minimum 11 opere traduse – finanțare de până la 200.000 EUR/proiect;
- Proiecte de mare amploare: minimum 21 de opere traduse – finanțare de până la 300.000 EUR/proiect, exclusiv pentru consorții;
- Rata maximă de finanțare UE: 60% din bugetul eligibil al proiectului;
- Forma finanțării: grant de tip sumă forfetară (lump sum);
- Durata proiectelor: maximum 36 de luni, cu posibilitatea unor prelungiri justificate.
Termen-limită: 27 ianuarie 2027, ora 17:00 CET (Bruxelles)

